Scurtă prezentare a proiectului |
Valoarea proiectului: 1767587 lei |
Perioada de implementare: aprilie 2010 – aprilie 2012 |
Manager de proiect,Prof. Dr. Vasile OSTAFE, e-mail: vostafe@cbg.uvt.ro, tel 0256 592302. |
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea şi diversificarea programelor doctorale şi postdoctorale, în domenii prioritare ale etapei postaderare a României la Uniunea Europeană. |
Grup ţintă: 30 profesori şi conferenţiari universitari care fac parte din personalul şcolilor doctorale. |
Implementarea proiectului permite perfecţionarea personalului şcolilor doctorale cu efect imediat asupra diversificării şi îmbunătăţirii programelor doctorale în domeniile prioritare abordate, precum şi creşterea capacităţii instituţiilor implicate în proiect de a furniza calificări superioare adaptate cerinţelor pieţei muncii şi ale cercetării pe plan european. De asemenea, implementarea proiectului conduce la lărgirea cooperării între instituţiile partenere, dar şi la posibilitatea de a stabili noi colaborări şi reţele cu alte instituţii de învăţământ şi de cercetare, atât naţionale cât şi internaţionale, toate acestea contribuind la ridicarea nivelului şcolilor doctorale ale departamentelor implicate în proiect. |